Constantin BrâncuÈ™i (n. 19 februarie 1876, HobiÈ›a, Gorj — d. 16 martie 1957,
Paris) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea
limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși
a fost ales postum membru al Academiei Române.
Anii
de început
Născut în data de 18 februarie 1876,
Constantin este al șaselea copil al lui Nicolae și Maria Brâncuși. Prima clasă
primară o face la Peștișani, apoi continuă școala la Brădiceni. Copilăria este
marcată de dese plecări de acasă și ani lungi de ucenicie în ateliere de
boiangerie, prăvălii și birturi.
În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic,
își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din
materiale găsite în prăvălie. Găsind că ar fi de cuviință ca să dezvolte aceste
abilități, el este înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.
După ce a urmat Școala de Arte și Meserii
în Craiova
(1894
- 1898)
vine la București unde absolvă Școala de bellearte în 1902. În
timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui
Vitellius obÈ›ine „menÈ›iune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obÈ›ine
medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă
medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu
ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea
corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia
detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile
românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus fotografia Ecorșeului în expoziția
organizată la sfârșitul anului 1933 la
Galeria Brummer din New York City.
În 1903 primește
prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și
reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Acest bust a
fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota,
pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris. Plata pentru
monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte
ca să înceapă lucrul, iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul.
Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar
recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii
contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând
micșorarea nasului, și de asemenea păreri diferite în legătură cu poziționarea
epoleților. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înțelege sculptura,
Brâncuși pleacă din sala de ședințe în mirarea tuturor, fără a primi a doua
jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă
drumul către Paris pe jos.
Mai
târziu Brâncuși a comentat acest incident astfel:
Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar
fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de
fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că
crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut
răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și
spaimă a doctorului Gerota, de față... și dus am fost, pomenind de mama lor.
Drumul din București spre Paris l-a dus
mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a continuat
drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un
atelier ca decorator de mobilier. În Viena a început să viziteze muzee cu opere
de artă inaccesibile în România. Aici a făcut cunoștință cu sculpturile
egiptene care i-au influențat opera mai târziu în viață.
Din Viena a plecat în 1904 spre München,
dar după șase luni o pornește pe jos prin Bavaria
și Elveția
și până la Langres,
în Franța.
În apropriere de Lunéville, după o ploaie torențială în care este prins,
Brâncuși capătă o pneumonie infecțioasă și, în stare critică, este primit la un
spital de măici. După o perioadă de recuperare gândește că nu mai are puterile
și nici timpul necesar pentru a parcurge drumul spre Paris pe jos,
astfel că ultima bucată a drumului o parcurge cu trenul.
În 1905 reușește
la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié
până în 1906,
când, atingând limita de vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca practician
în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse Ã
l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu creÈ™te nimic).
Opera
Expune pentru prima dată la Société
Nationale des Beaux-Arts și la Salon d'Automne din Paris în 1906. Creează
în 1907
prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme
până în 1940,
culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu.
În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu
avantgarda artistică pariziană, împrietenându-se cu Guillaume
Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. Va începe lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru un
monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău.
ÃŽn 1909
revine pentru scurt timp în România È™i participă la „ExpoziÈ›ia oficială de
pictură, sculptură È™i arhitectură”. Juriul ExpoziÈ›iei, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui BrâncuÈ™i, Paciurea,
Steriadi, Petrașcu, Theodorescu-Sion. Colecționarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al
pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de Ministerul Instrucțiunii Publice.
Până în 1914,
participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București,
inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara
Pogany.
În 1914, Brâncuși
deschide prima expoziție în Statele
Unite ale Americii la Photo Secession Gallery
din New York City, care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John Quin îi
cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică
creației artistice. În același an, ministrul de interne al României respinge
proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuși va
păstra lucrarea în atelier și o va intitula Fântâna lui Narcis. În 1915, începe
să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul
risipitor. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri
după lucrări ale lui Brâncuși. Un an mai târziu, participă la expoziția
grupării „La Section d'Or” în FranÈ›a, la expoziÈ›ia grupării „Arta română” la
invitaÈ›ia lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul
intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. ÃŽn revista Little Review
din New York,
apare, în 1921,
primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuși, semnat
de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un
celebru portret al acestuia.
Participă la o mișcare de protest contra
lui André Breton È™i în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziÈ›ie internaÈ›ională a grupării „Contemporanul” din BucureÈ™ti. Doi ani mai târziu, la Wildenstein
Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziție personală a sa.
Până în 1940,
activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei.
Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului
precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp,
Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele
Unite ale Americii, Franța, Elveția,
Olanda
și Anglia.
În atelierul său din Impasse Ronsin,
în inima Parisului,
Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Muzeul
Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări
ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu
bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul
guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea
sculptorului.
În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului
burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală
Brâncuși din Europa.
Abia în 1964
BrâncuÈ™i a fost „redescoperit” în România
ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa
tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce
fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost
dărâmat.
Despre opera lui Brâncuși
Anii 1897 - 1906
La începutul carierei sale, sculpturile
lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane.
Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă
cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a
materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică.
Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o
evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările
antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe
artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința
universală.
Din
această perioadă datează operele:
- 1897 - Craiova - Bustul lui Gheorghe Chițu
- 1898 - București - Bustul Vitellius
- 1900 - București - Capul lui Laocoon
- 1902 - București - Ecorșeul
- 1902, probabil ianuarie - București - statuetă simbolizând muzica corală românească
- 1902, octombrie - Craiova - bustul lui Ion Georgescu-Gorjan
- 1903 - București - bustul generalului doctor Carol Davila
- 1905 - Paris - Orgoliu
- 1906 - Paris - Copil - ghips
- 1906 - Paris - Supliciu - piatră
- 1906 - Paris - Cap de copil - bronz
- 1906 - Paris - bustul Victoriei Vaschide
- 1906 - Paris - bustul doctorului Zaharia Samfirescu
- 1906 - Paris - portretul pictorului Nicolae Dărăscu
Despre Brâncuși
Din 1963 până azi
au apărut în toate părțile lumii peste 50 de cărți și monografii și mii de
studii și articole despre Brâncuși, stabilind în mod definitiv locul lui ca
artist genial È™i chiar ca „unul din cei mai mari creatori ai tuturor
timpurilor” (Jean Cassou). ÃŽn 1937 cunoscutul sculptor Henry Moore scria: „BrâncuÈ™i a fost acela care a dat epocii noastre
conÈ™tiinÈ›a formei pure”. Mai aproape de noi, Frank Gehry indică cu precizie influenÈ›a
pe care marele sculptor român a avut-o asupra sa.
Locul lui Brâncuși în sculptură
Brâncuși a eliberat sculptura de
preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă
a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei,
a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul
de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat
rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a
artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea
sacră a realității.
Figură centrală în mișcarea artistică
modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și
utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare
românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea,
orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și
spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a
influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.
Decesul
În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe
arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se
împărtășeÈ™te, apoi îi mărturiseÈ™te că moare „cu inima tristă pentru că nu mă
pot întoarce în È›ara mea”.
La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se
stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la
cimitirul Montparnasse din Paris.
Constantin Brâncuși despre opera sa
„Il y a
des imbéciles qui définissent mon œuvre comme abstraite, pourtant ce qu'ils
qualifient d'abstrait est ce qu'il y a de plus réaliste, ce qui est réel
n'est pas l'apparence mais l'idée, l'essence des choses.”
|
„Sunt
imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei
numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este
reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența
lucrurilor.”
|
„Am È™lefuit materia pentru a afla
linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva
nevăzut mi-a dat peste mâini. - Constantin BrâncuÈ™i”
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_brancusi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu