ARTA
Arata este esenta cea mai profunda expresie a creativitatii umane. Arta este visul cu ochii deschisi.
sâmbătă, 15 decembrie 2012
vineri, 12 octombrie 2012
luni, 8 octombrie 2012
Barocul SICILIAN, expozitie de fotografie documentara.
Barocul Sicilian
Barocul
sicilian este o formă
distinctă a arhitecturii epocii și stilului
baroc care s-a manisfestat unic în arhitectura insulei Sicilia,
din sudul Italiei,
în secolele al 17-lea și al 18-lea.
Stilul barocului sicilian este relativ ușor de recunoscut, datorită prezentării
particularităților generale ale barocului într-o formă a ornamentației de o bogăție extremă,
nemaiîntâlnită la alte variații naționale și/sau locale ale stilului, dar și
datorită omniprezenței măștilor rânjitoare și a amorașilor, numiți putto,
respectiv putti, la plural, în italiană.
Aceste elemente distintive ale barocului conferă Siciliei o identitate
arhitecturală unică.
Înainte de 1693, anul cutremurului
care a zguduit Sicilia, stilul arhitectural baroc a fost folosit pe
insulă într-o manieră naivă, parohială și provincială, având o evoluție lipsită
de personalitate, fiind un hibrid între arhitectura nativă locală cu elemente
luate cam la întâmplare din diferite alte culturi. În nici un caz, barocul
insular, anterior barocului sicilian, nu a evoluat din barocul originar,
generat de marii arhitecți, sculptori și pictori din Roma, ce fuseseră grupați
fie în jurul Bisericii Catolice sau aflați sub diverse
patronaje ale unor personalității influente ale timpului.
Stilul baroc sicilian s-a născut, de
fapt, și a evoluat puternic spre stilul inconfundabil de mai târziu în timpul
perioadei de reconstrucție ce a urmat cutremului devastator din 1693. Arhitecților locali,
mulți dintre ei studiind și practicând cu marii arhitecți ai barocului
din Roma, li s-au oferit oportunități și condiții deosebite de a crea
construcții baroc mai frumoase și mai sofisticate decât cele create anterior pe
pamântul Italiei continentale. Creațiile acestor arhitecți, alături de o nouă
modalitate de gravare pe care aceștia au folosit-o în
premieră, au fost inspirante pentru tot mai mulți arhitecți sicilieni. Ca
atare, în jurul anilor 1730, stilul baroc sicilian devine distinct,
atingând ulterior un apogeu, pentru ca mai târziu, în jurul anilor 1780,
să fie treptat înlocuit de noul și mai atrăgătorul stil al mișcării artistice
cunoscută ca neo-clasicism.
Barocul sicilian, extrem de decorativ și
fastuos, a durat în perioada sa de maturitate nici 50 de ani, reflectând în chip
firesc ordinea politică și socială a Siciliei a epocii respective, când insula
s-a aflat sub dominație spaniolă, fiind guvernată de o aristocrație
extravagantă, hedonistică și extrem de bogată. Această
perioadă (1693
- 1780),
extrem de prolifică arhitectural și benefică social a creat barocul sicilian
și a conferit insulei nota sa arhitecturală distinctivă, care a păstrat-o până
în secolul 21.
Geneneralitati
Arhitectura baroc este un fenomen
general european, originând în Italia începutului secolului al
17-lea. Este opulentă și relativ teatrală, fiind bogat ornamentată sculptural
și utilizând efectul cunoscut sub numele de clarobscur,
utilizarea cu măiestrie a contrastului dintre lumini și umbre, dintre masele de
piatră și respectiv absența acestora.
Stilul baroc în Sicilia a fost destinat în
special clădirilor comandate de către și ridicate pentru Biserica Catolică sau clădirilor mari și
fastuoase, cunoscute ca palazzi.
Palazzo (la plural Palazzi) este
termenul general folosit pentru a desemna o clădire masivă fie administrativă,
aparținând unui oraș, stat și/sau provincie, fie o reședință particulară. Deși
cuvântul palazzo este apelativul corect al denumirii clădirii, întrucât până și
adresa poștală conține termenul în sine, totuși nici un aristocrat sicilian nu ar
utiliza acest termen, preferând apelativul mult mai cald și lipsit de
grandoare, casa. Oricum, cel mai adesea în Sicilia,
cuvântul Palazzo, urmat de numele de familie era și a rămas termenul
utilizat de oficiali, oameni de afaceri și furnizori pentru a desemna unic o
reședință de acest gen.
Cele mai timpurii exemple ale stilului
baroc din Sicilia erau lipsite de personalitate, fiind de cele mai
multe ori pastișe ale unor clădiri din Roma, Florența
sau Napoli,
văzute de vizitatori din insulă și dorite a fi "transplantate" pe sol
sicilian. În ciuda acestor impedimente artistice, generate de comanditarii
clădirilor barocului sicilian timpuriu, se remarcă totuși încorporarea unor
caracteristici ale arhitecturii siciliene pre-baroc timpurii.
Treptat, pe la mijlocul secolului al 18-lea, când arhitectura barocă a
Siciliei a ajuns să fie distinct diferită de cea a Italiei
continentale, încorpora in mod tipic cel puțin două sau trei din următoarele
caracteristici, dublate de o libertate a exprimării designului clădirilor și
ornamentației acestora, care este mult mai greu de caracterizat in cuvinte.
1. Măști grotești și putti, care adesea sprijină balcoanele sau
decorează numeroasele prelungiri ale entablaturii clădirii. Aceste fețe
surâzătoare sau rânjitoare sunt relicve ale arhitecturii siciliene pre-baroc, și mai exact, a
perioadei de dinaintea jumătății secolului al
17-lea.
2. Balcoane,
care sunt adeseori complementate de balustrade
din fier forjat, mai ales după
anul 1633
și, respectiv, balustrade simple înaintea anului menționat anterior .
3. Scări exterioare, care apar la
majoritatea vilelor și ale palatelor. Cele mai multe
dintre ville și palazzi au fost designate având o intrare formală
și/sau de protocol constând dintr-o scară exterioară flancată la terminarea
acesteia de către o arcadă adăugată fațadei
clădirii. De cele mai multe ori, scara exterioară conduce printr-un mic pasaj de trecere, spre o curte interioară și apoi,
din aceasta, spre nivelul de bază al clădirii, așa-numitul, în italiană,
"piano nobile". În
numeroase cazuri, intrarea din curtea interioară spre piano nobile, unde
se găsesc camerele și sălile de recepție, este asigurată de o scară dublă, ale cărei
părți simetrice se vor răsuci înspre o parte sau alta ori de câte ori spațiul
și opulența reședinței o vor cere, dar nu mai mult de patru ori. În cazul
bisericilor, conform intenției de a face apropierea de biserică cât mai
circumvolută, scările și treptele acestora sunt transformate ele însele într-o
manieră artistică, utilizând materiale de construcție rezistente, așa cum ar fi
marmura
și adăugând alte elemente arhitectonice complementare, așa cum ar fi de pildă balustrade
sau mici statuete ornamentale.
4. Canturi, concave, plane, ori convexe, determinând
aspectul general și particular al fațadelor
. Ocazional, în proiectul unor anumite vile (ville) sau palate (palazzi), acolo
unde spațiul, designul și structura clădirii o permite, o scară exterioară, este adăugată
în spațiul de respirație creat de curbura cantului.
5. Clopotnițe siciliene, care
nu sunt plasate alături de clădire, într-un turn separat, designat doar acestui
scop, așa cum ar "campanile", specifice Italiei
continentale, ci integrate clădirii, făcând parte din fațada acesteia .
luni, 11 iunie 2012
sâmbătă, 28 aprilie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)